Sunt verticală - de Sylvia Plath

Dar aș prefera să fiu orizontală.
Nu sunt un copac cu rădăcina-n pământ,
absorbind minerale și iubire maternă,
ca-n ​​fiecare martie să strălucesc prin frunză,
nici  frumusețea peluzei grădinii
viu colorate, ce-atrage exclamații admirative,
neștiind că petalele vor cădea  în curând.
Comparativ cu mine, un copac este nemuritor,
iar o floare, deși nu-i atât de naltă, e mai suprinzătoare,
așa că mi-aș dori trăinicia unuia și cutezanța celeilalte.

În această seară, sub lumina infinitezimală a stelelor,
ramurile și florile și-au revărsat esențe proaspete;
Pășesc printre ele, dar nici nu mă observă;
Uneori mă gândesc că atunci când dorm
ar trebui să le semăn perfect ...
Gândurile mi-au devenit difuze;
Mi-ar fi mai firesc să mă-ntind.
Așa se-ntâmplă atunci când eu și cerul conversăm
în voie,
Și-atunci voi fi utilă, când în sfârșit voi adormi:
copacii mă vor putea atinge pentru prima dată, iar florile vor avea timp pentru mine.

traducere - g.Cristea

Sylvia Plath (n. 27 octombrie 1932, Boston, Massachusetts – d. 11 februarie 1963, Londra).

,,Născută pe 27 octombrie 1932 la Boston Massachusetts, poeta de origine americană, dar adoptată în timpul studenţiei la Cambridge de cercurile literare engleze, a devenit una dintre cele mai apreciate (dar şi controversate) reprezentante ale poeziei confesive. Alături de Anne Sexton şi John Berryman – dacă ne referim strict la împrejurările sinuciderii sale –, Sylvia Plath conduce ficţiunea poetică într-un punct în care aceasta converge cu realitatea, semnându-şi, astfel, volumele (mai ales pe ultimul – Ariel şi alte poeme – apărut postum în 1965) din perspectivea unei morţi anunţate şi performate în 1963. Umbra unui existenţialism thanatic pluteşte, de atunci, retrospectiv, pe tot parcursul literar al scriitoarei, fapt ce a dat naştere la multe şi uneori exagerat de speculative legende în legătură cu viaţa şi moartea Sylviei. Oricum ar fi sau ar fi fost, opera poetei rezistă prin ea înseşi, independent de obscuritatea aurei care înconjoară omul în angrenajul social ori psihic, emoţional, spiritual, şi care s-a extins, inevitabil, şi asupra identităţii sale de hârtie.''

 (Comentariu de Daniela Popa - Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Litere

 I am vertical
 by Silvia Plath

But I would rather be horizontal.
I am not a tree with my root in the soil
Sucking up minerals and motherly love
So that each March I may gleam into leaf,
Nor am I the beauty of a garden bed
Attracting my share of Ahs and spectacularly painted,
Unknowing I must soon unpetal.
Compared with me, a tree is immortal
And a flower-head not tall, but more startling,
And I want the one's longevity and the other's daring.

Tonight, in the infinitesimal light of the stars,
The trees and the flowers have been strewing their cool odors.
I walk among them, but none of them are noticing.
Sometimes I think that when I am sleeping
I must most perfectly resemble them --
Thoughts gone dim.
It is more natural to me, lying down.
Then the sky and I are in open conversation,
And I shall be useful when I lie down finally:
Then the trees may touch me for once, and the flowers have time for me.