Soare de iarnă - de Antonio Machado

 

E miezul zilei. Un parc.

Iarnă. Cărările albe;

movile simetrice

și scheletice ramuri.

Sub sera de sticlă,

portocali puși în glastre,

și-ntr-un ciubăr, de verde

culoare, palmierul.

Zice-un moș gânditor,

sub bătrâna sa haină:

,,Soarele, această minune

de soare!...'' Copiii se joacă.

Iar apa fântânii

se prelinge, alunecă și visează

lingând, aproape mută,

piatra verzuie.

traducere - g.Cristea

Sol de invierno

de Antonio Machado

Es mediodía. Un parque. 

Invierno. Blancas sendas; 

simétricos montículos 

y ramas esqueléticas. 

Bajo el invernadero, 

naranjos en maceta, 

y en su tonel, pintado 

de verde, la palmera. 

Un viejecillo dice, 

para su capa vieja: 

«¡El sol, esta hermosura 

de sol!...» Los niños juegan. 

El agua de la fuente 

resbala, corre y sueña 

lamiendo, casi muda, 

la verdinosa piedra.