Ecuația de gradul întâi cu o necunoscută - de José Emilio Pacheco

 

În ultimul râu
al orașului, din greșeală
sau incongruență fantasmagorică, am văzut
brusc un pește aproape mort. Se sufoca
otrăvit de apa murdară, letală
ca aerul nostru. Ce frenezie
a buzelor sale rotunde
-  un zero mișcător al gurii.
Probabil nimicul
sau cuvântul inexprimabil,
ultimul ecou
al naturii, într-o vale.
Pentru el nu a existat nicio mântuire,
decât să aleagă între două forme de sufocare.
Iar această dubla agonie nu-mi dă pace,
supliciul apei și al viețuitorului ei.
Privirea lui chinuitoare în sufletul meu,
dorința lui de-a fi ascultat,
irevocabila sa sentință.
Nu voi ști niciodată ce încerca să-mi spună
peștele fără voce, care vorbea în limba
atotputernică a mamei noastre - moartea.

traducere - g.Cristea

Ecuación de primer grado con una incógnita
de José Emilio Pacheco

En el último río
de la ciudad, por error
o incongruencia fantasmagórica, vi
de repente un pez casi muerto. Boqueaba
envenenado por el agua inmunda, letal
como el aire nuestro. Qué frenesí
el de sus labios redondos,
el cero móvil de su boca.
Tal vez la nada
o la palabra inexpresable,
la última voz
de la naturaleza en el valle.
Para él no había salvación
sino escoger entre dos formas de asfixia.
Y no me deja en paz la doble agonía,
el suplicio del agua y su habitante.
Su mirada doliente en mí,
su voluntad de ser escuchado,
su irrevocable sentencia.
Nunca sabré lo que intentaba decirme
el pez sin voz que sólo hablaba el idioma
omnipotente de nuestra madre la muerte.