Mi-era sufletul o aripă vie și tulbure... - de Pablo Neruda

 

Mi-era sufletul o aripă vie și tulbure...

o aripă speriată plină de raze și doruri

Era  primăvară peste câmpii-nverzite.

Cerul era albastru, smarald - pe pământuri.

Ea - cea care mă iubea - muri în primăvară.

Încă-i mai văd ochii de hulub nedormind.

Ea - cea care mă iubea - închise ochii...seara.

Seară campestră, de-azur. Seară de àripi și zboruri.

Ea - cea care mă iubea - muri în primăvară....

și luă primăvara-n ceruri.

traducere - g.Cristea

Era mi corazón un ala viva y turbia...

de Pablo Neruda

Era mi corazón un ala viva y turbia...

un ala pavorosa llena de luz y anhelo.

Era la primavera sobre los campos verdes.

Azul era la altura y era esmeralda el suelo.

Ella -la que me amaba- se murió en primavera.

Recuerdo aún sus ojos de paloma en desvelo.

Ella -la que me amaba- cerró sus ojos... tarde.

Tarde de campo, azul. Tarde de alas y vuelos.

Ella -la que me amaba- se murió en primavera...

y se llevó la primavera al cielo.