Candoare - de Julio Flórez Roa

 

Cerul era albastru...albastru..albastru.
Răsuflarea cu care ardeai luna cuptor
începuse să rumenească măiastrul
poienii,  pe unde șerpuia un  izvor.

În depărtari, fumul unei colibe de duh
ca vălul  miresei neatins și cernut,
se ridica pierzându-se-n golul văzduh
cu aripă de zbor, ondulant și tăcut.

Deodată mi-ai spus: „Iubirea mea
este pură și blândă - o lungă derea
ce șopotește prin lutul sihastru''

și m-ai privit apoi, atât de alene,
cu inima pândind printre gene.
Și sufletul tău era cerul albastru.

traducere g.Cristea

      Julio Flórez Roa (Chiquinquirá, Boyacá, Columbia, 22 mai 1867 - Usiacurí, Atlántico, 7 februarie 1923) a fost un poet columbian.
A fost unul dintre ultimii poeți ai romantismului din Columbia; Javier Ocampo susține că "Flórez reprezintă romantismul târziu în Columbia și America Latină". În timpul său, noile tendințe literare au fost încadrate în modernism, simbolismul și parnassianismul au fost răspândite în întreaga lume; din aceste mișcări au apărut așa-zisa "poeți blestemați"; dar Flórez a strălucit prin prolificul său lirism, prin scepticismul său exagerat și sensibilitatea sa profundă, care uneori la determinat să ștampileze pateticul și dramaticul în creațiile sale, care pentru timpul și școala lui erau cerințe de consacrare.

(Wikipedia)

     

Candor
de Julio Flórez Roa

Azul... azul... azul estaba el cielo.
El hálito quemaste del estío
comenzaba a dorar el terciopelo
del prado, en donde se remansa el río.

A lo lejos, el humo de un bohío,
tal de una novia el intocado velo,
se alza hasta perderse en el vacío
con un ondulante y silencioso vuelo.

De pronto me dijiste: El amor mío
es puro y blando, así como ese río
que rueda allá sobre el lejano suelo

y me miraste al terminar, tranquila,
con el alma asomada a tu pupila.
Y estaba azul tu alma como el cielo.