joi, 18 februarie 2021

Femeie de culoare - de Nancy Morejón

 



Încă simt mirosul de spumă al mării pe care m-au făcut s-o travesez.

Nu-mi aduc aminte acea noapte.
Nici măcar oceanul n-aș putea să mi-l amintesc.
Dar nu primul corb de mare pe care l-am zărit.
Norii, înalți, ca niște martori oculari nevinovați.
Poate că nu mi-am uitat țărmul pierdut și nici limba ancestrală, 
m-au lăsat aici și aici am supraviețuit.
Și pentru că am muncit ca o fiară,
am renăscut pe-acest pământ.
La câte stratageme mandingo* am încercat să recurg...


      M-am răzvrătit.
Alteța Sa m-a cumpărat dintr-un târg.
După ce i-am brodat tunica, am născut un băiețel.
Fiul meu n-a avut nume...
Iar Alteța Sa a murit de mâinile unui lord englez, apretat.


    Am cutreierat.
Acesta-i pământul unde-am îndurat umilințe și biciuiri.
Am cutreierat de-a lungul tuturor râurilor sale.
Am semănat sub soarele lui și-am cules fără să mânânc vreo recoltă.
Locuiam într-o baracă.
Eu însumi am adus pietrele pentru a o construi,
cântând în ritmul natural al păsărilor naționale.


  M-am răsculat.
Pe acest pământ am atins sângele umed
și oasele putrede ale multor sclavi,
aduși aici, sau nu, la fel ca mine.
Nu m-am gândit niciodată să mă reîntorc în Guineea.
Eram din Guineea? Din Benin? Să fi fost
din Madagascar? Sau din Capul Verde?
Am muncit înzecit.
Mi-am întemeiat mai trainic cântul milenar și speranța.
Aici mi-am construit lumea.


    M-am retras pe munte.
Independența mea adevărată a fost sihăstria
și am călărit printre trupele lui Maceo**.
Doar că s-a-ntâmplat c-un secol mai târziu,
însoțită de urmașii mei,
de pe-un munte albastru.***


       Am coborât de pe creste
Pentru a pune capăt capitalurilor și cămătăriilor,
deținute de generali și bancheri.
Deviza de-acum: ​​abia azi avem și creăm.
Nimic nu ne este străin.
Al nostru-i pământul. 
Ale noastre - marea și cerul.
Ale noastre - magia și himera.
Și le văd pe toate dansând, ca și mine,
în jurul copacului ce l-am plantat pentru binele comun.
Lemnul său darnic rezonează deja.


traducere - g.Cristea


Notă*
mandingo - aici, se referă la triburi războinice care trăiesc în regiunea văii superioare a râului Niger, din vestul Africii.
Maceo - Jose Antonio de la Caridad Maceo y Grajales ( Santiago de Cuba , 14 iunie 1845 - San Pedro , Punta Brava , 7 decembrie 1896 ) a fost un general cubanez, al doilea comandant al Armatei de Eliberare a Cubei, supranumit „Titanul de Bronz ».
munte albastru - aici, se referă la Pico Turquino (Vârful albastru) care este punctul cel mai înalt din Cuba. Este situat în partea de sud-est a insulei, în zona de munte Sierra Maestra.Fidel Castro și soldații săi au atins vârful în 1957 în timpul insurgenței lor. Potrivit lui Che Guevara, al doilea comandant al lui Castro, muntele a avut o „semnificație aproape mistică” pentru revoluționari. 



Mujer negra
de Nancy Morejón

Todavía huelo la espuma del mar que me hicieron atravesar.
La noche, no puedo recordarla.
Ni el mismo océano podría recordarla.
Pero no olvido el primer alcatraz que divisé.
Altas, las nubes, como inocentes testigos presenciales.
Acaso no he olvidado ni mi costa perdida, ni mi lengua ancestral
Me dejaron aquí y aquí he vivido.
Y porque trabajé como una bestia,
aquí volví a nacer.
A cuanta epopeya mandinga intenté recurrir.

   Me rebelé.
Su Merced me compró en una plaza.
Bordé la casaca de su Merced y un hijo macho le parí.
Mi hijo no tuvo nombre.
Y su Merced murió a manos de un impecable lord inglés.

  Anduve.
Esta es la tierra donde padecí bocabajos y azotes.
Bogué a lo largo de todos sus ríos.
Bajo su sol sembré, recolecté y las cosechas no comí.
Por casa tuve un barracón.
Yo misma traje piedras para edificarlo,
pero canté al natural compás de los pájaros nacionales.

  Me sublevé.
En esta tierra toqué la sangre húmeda
y los huesos podridos de muchos otros,
traídos a ella, o no, igual que yo.
Ya nunca más imaginé el camin a Guinea.
¿Era a Guinea? ¿A Benín? ¿Era a
Madagascar? ¿O a Cabo Verde?
Trabajé mucho más.
Fundé mejor mi canto milenario y mi esperanza.
Aquí construí mi mundo.

  Me fui al monte.
Mi real independencia fue el palenque
y cabalgué entre las tropas de Maceo.
Sólo un siglo más tarde,
junto a mis descendientes,
desde una azul montaña.

Bajé de la Sierra
Para acabar con capitales y usureros,
con generales y burgueses.
Ahora soy: sólo hoy tenemos y creamos.
Nada nos es ajeno.
Nuestra la tierra.
Nuestros el mar y el cielo.
Nuestras la magia y la quimera.
Iguales míos, aquí los veo bailar
alrededor del árbol que plantamos para el comunismo.
Su pródiga madera ya resuena.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bufnițele - de Alberto Blanco