Copila - de Nazim Hikmet

 

Eu astăzi bat la ușa ta, 
la fiecare, rând pe rând; 
E clar că nu mă poți vedea, 
căci morții vin decât în gând.

Eu am murit de zece ani 
în Hiroshima, mi-amintesc!
N-aveam decât vreo șapte ani. 
Copiii morți, cred,  nu mai cresc.

Mi-a ars întâi părul vâlvoi,
iar ochii s-au topit spontan;
Am devenit cenușă-ploi,
împrăstiată-n vânt, noian.

Nu am venit să-mi dați în dar
nimic din ceea ce aș vrea; 
Copiii-arzând ca un dolar 
nici dulciuri nu mai pot mânca.

Mătușă, bat la uși de lemn
și unchiule, în scris să-mi dați: 
ca pruncii să trăiască demn
și-uciși să fie nu-i lăsați!

traducere - g.Cristea

Kiz Çocuğu
de Nazim Hikmet

Kapıları çalan benim
kapıları birer birer.
Gözünüze görünemem
göze görünmez ölüler.

Hiroșima'da öleli oluyor
bir pe yıl kadar.
Yedi yașında bir kızım,
büyümez ölü çocuklar.

Saçlarım tutuștu önce,
gözlerim yandı kavruldu.
Bir avuç kül oluverdim,
külüm havaya savruldu.

Benim sizden kendim için
hiçbir șey istediğim yok.
Kereker bile yiyemez ki
kâat gibi yanan çocuk.

Çalıyorum kapınızı, teyze,
amca, bir imza ver.
Çocuklar öldürülmesin
șeker de yiyebilsinler.