Am mușcat merele și ți-am sărutat buzele.Mi-am îmbrățișat pinii parfumați și negri.Mi-am scufundat, neliniștită, mâinile în apa curgătoare.M-am prefăcut jder în pădurea cedrilor străvechi,ce străbate văile ca un șarpe greu,și am explorat toate drumurile stâncoasece încing, ca niște brâie, muntele pântecos.O, iubite, nu te îngrijora de neliniștea-mi continuă!O, iubite, nu mă certa pentru cânt, pentru râs!Va trebui să vină o zi în care voi sta nemișcată,of, pentru totdeauna, pentru totdeauna!cu mâinile încrucișate și ochii goi;cu urechile surde și gura mută,cu freamătul împietrit al picioarelorîn pământul negru.Râsul meu va sparge paharul de cristalîn expresia fermă a buzelor adormite!Atunci, deși îmi vei spune: Mergi!, eu nu voi mai putea.Deși îmi vei zice: Cântă!, nu voi mai cânta.Mă voi cufunda în liniște și tăcere sub pământul negru,în timp ce deasupra mea zumzetul viețiise va auzi aidoma unei albine amețite.O, lasă-mă să absorb această bețiea momentului efemer și neliniștit!O, lasă trandafirul dezgolit de gura measă -ți guste buzele!Apoi, voi fi doar cenușă peste pământul negru.
traducere - g.Cristea
La inquietud fugazde Juana de Ibarbourou
He mordido manzanas y he besado tus labios.Me he abrazado a los pinos olorosos y negros.Hundí, inquieta, mis manos en el agua que corre.He huroneado en la selva milenaria de cedrosque cruza la pradera como una serpie grave,y he corrido por todos los pedrosos caminosque ciñen como fajas la ventruda montaña.¡Oh amado, no te irrites por mi inquietud sin tregua!¡Oh amado, no me riñas porque cante y me ría!Ha de llegar un día en que he de estarme quieta,¡ay, por siempre, por siempre!con las manos cruzadas y apagados los ojos;con los oídos sordos y con la boca muda,y los pies andariegos en reposo perpetuosobre la tierra negra.¡Y estará roto el vaso de cristal de mi risaEn la grieta obstinada de mis labios cerrados!Entonces, aunque digas: -¡Anda!, ya no andaré.Y aunque me digas: -¡Canta!, no volveré a cantar.Me iré desmenuzando en quietud y en silenciobajo la tierra negra,mientras encima mío se oirá zumbar la vidacomo una abeja ebria.¡Oh, déjame que guste el dulzor del momentofugitivo e inquieto!¡Oh, deja que la rosa desnuda de mi bocase te oprima a los labios!Después será ceniza sobre la tierra negra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu