Câmp - de Federico Garcia Lorca

 

Cerul pare de cenușă.
Arborii sunt albi cu toții,
și-s ca negrul de tăciune
miriștile-ntinse, arse.
Rana Soarelui ce-apune
sângele uscat îl are,
iar a muntelui hârtie
incoloră e-ncrețită.
Colbul fin de pe cărare
se ascunde prin ravene,
înșirând izvoare tulburi
și refugii liniștite.
Tunsul oilor, la strungă,
sună prin tălăngi de-aramă,
iar cișmelele materne
și-au sfârșit îngenuncherea.

Cerul pare de cenușă,
arborii sunt albi cu toții.

traducere - g.Cristea

Campo
de Federico Garcia Lorca

El cielo es de ceniza.
Los árboles son blancos,
y son negros carbones
los rastrojos quemados.
Tiene sangre reseca
la herida del Ocaso,
y el papel incoloro
del monte está arrugado.
El polvo del camino
se esconde en los barrancos,
están las fuentes turbias
y quietos los remansos.
Suena en un gris rojizo
la esquila del rebaño,
y la noria materna
acabó su rosario.

El cielo es de ceniza,
los árboles son blancos.