Mă ridicai, mă ridicai - de Federico Garcia Lorca

 

Mă ridicai, mă ridicai
uscat și înverzii. 

Fata cu frumosul chip
de pe ram rupe măsline.
Vântul, iubăreț de turnuri,
de mijlocu-i fin o ține.
Patru călăreți trecură
pe-andaluze iepe sure
îmbrăcați în verde-albastru,
cu lungi pelerine-obscure.
,,Vino-n Córdoba, fetițo!''
Dar copila nu-i aude.
Și trecură trei toreros,
talii trase prin inele,
îmbrăcați în strai oranj,
cu săbii de-argint din stele.
,,Hai, fetițo, la Sevilla!''
Dar copila nu-i aude.
Și când seara violetă
își lăsă raze difuze,
un flăcău veni și-aduse
trandafiri și mirt de lună.
,,Hai cu mine în Granada!''
Dar copila nu-l aude.
Fata cu frumosul chip
de pe ram rupe măsline,
brațul vântului suriu
de mijlocu-i fin o ține.

Mă ridicai, mă ridicai
uscat și înverzii. 

traducere - g.Cristea

Arbolé Arbolé
de Federico Garcia Lorca

Arbolé, arbolé
seco y verdé.

La niña del bello rostro
está cogiendo aceituna.
El viento, galán de torres,
la prende por la cintura.
Pasaron cuatro jinetes
sobre jacas andaluzas
con trajes de azul y verde,
con largas capas oscuras.
«Vente a Córdoba, muchacha».
La niña no los escucha.
Pasaron tres torerillos
delgaditos de cintura,
con trajes color naranja
y espadas de plata antigua.
«Vente a Sevilla, muchacha».
La niña no los escucha.
Cuando la tarde se puso
morada, con luz difusa,
pasó un joven que llevaba
rosas y mirtos de luna.
«Vente a Granada, muchacha».
Y la niña no lo escucha.
La niña del bello rostro
sigue cogiendo aceituna,
con el brazo gris del viento
ceñido por la cintura.

Arbolé arbolé
seco y verdé.