Împietritul și catifeaua - de Giuseppe Ungaretti

 

Am descoperit bărcile care leagănă
Soarele și le privesc,  habar n-am de unde, singur.

Nu le va mai ancora nici țipenie de om. 

Impalpabila umbră a stâncii 
Se va furișa spre cel tras la sorți;
Zgrunțurii sunt gata să irumpă din pântecul
Care-i poartă, balansându-i în gol,

Spre nemișcarea
Celui foarte bătrân și obsedat.
Ecoul sfâșierii pierdutului val
A durat doar o clipă,
Dispărând cu bărcile sale sinistre.

În timp ce se-mpletesc
Unul într-altul,
Caii,-n herghelii, distrug
Valuri, nechezând neștiut;

Catifeaua croată*
Din privirea Dunjei**,
Ce știe cum s-o atragă de milenii,
Și cum s-o distanțeze, e-o piatră
După obișnuita-i rătăcire
De la o pierdere la alta,
- Un nomad în cortul lui din Asia;

Catifeaua din privirea Dunjei
Mi-aduce azi străfulgerul îndurării.

traducere din italiană - g.Cristea

Notă*

Catifeaua croată - referire la bătrâna de naționalitate croată, pe care mama lui Ungaretti a primit-o în casa din Alexandria, după moartea soțului său.

Din privirea Dunjei - ochii bătrânei, ochii Dunjei - o tânără din trecutul poetului, de care-și amintește.

    Giuseppe Ungaretti (n. 8 februarie 1888- d. 2 iunie 1970 Milano) este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori italieni ai secolului XX. Poet de factură modernistă, jurnalist, eseist și critic, s-a numărat printre exponenții mișcarii literare novatoare numită ermetism. Își publică o parte importantă a operei în perioada războiului, în timp ce era înrolat pe front. Numele i-a fost asociat cu direcții avangardiste precum futurismul sau dadaismul. 

     Giuseppe Ungaretti s-a născut în Africa, în cartierul periferic Moharrem Bey al orașului Alexandria (Egipt), unde familia sa de origine toscană avea o antrepriză în brutărie. A trăit acolo până la 23 de ani. În 1912 pleacă să studieze în Franța, la Sorbona. Tânărul Ungaretti își regăsește originile peninsulare abia în 1915, când se înrolează voluntar în armata italiană, intrată în primul război mondial. Nu va părăsi frontul decât în 1918, pentru a se transfera cu regimentul său în Franța. Al treilea continent din viața autorului este America Latină. După un popas în Argentina, el va fi profesor de italiană la Universitatea din Sao Paulo, în Brazilia, între 1936 și 1942.

L'impietrito e il velluto" 
da Giuseppe Ungaretti

Ho scoperto le barche che molleggiano
Sole, e le osservo non so dove, solo.

Non accadrà le accosti anima viva.

Impalpabile dito di macigno
Ne mostra di nascosto al sorteggiato
Gli scabri messi emersi dall'abisso
Che recano, dondolo nel vuoto,

Verso l'alambiccare
Del vecchissimo ossesso
La eco di strazio dello spento flutto
Durato appena un attimo
Sparito con le sue sinistre barche.

Mentre si avvicendavano
L'uno sull'altro addosso
I branchi annichiliti
Dei cavalloni del nitrire ignari,

Il velluto croato
Dello sguardo di Dunja,
Che sa come arretrarla di millenni,
Come assentarla, pietra
Dopo l'aggirarsi solito
Da uno smarrirsi all'altro,
Zingara in tenda di Asie,

Il velluto dello sguardo di Dunja
Fulmineo torna presente pietà.