Noapte silențioasă. Aici, în pădure,
nu disting zgomote, nu, ale niciunei specii.
Omizile se preumblă.
Păsările de pradă își fac treaba
(cu siguranță).
Dar nu aud nimic.
Doar tăcerea care este înfricoșătoare. Atât de stranie,
atât de ciudată, atât de rarefiată a devenit în această lume,
încât nimeni nu-și amintește cum sună,
nimeni nu vrea să
stea cu sine însuși o clipă.
Mâine
vom renunța din nou la viața reală pentru
un alt mâine.
Nu mă cuprinde sila existenței, nici amărăciunea de-a fi viu:
ci uimirea de a fi aici și acum, în acest miez de noapte atât de mut.
Liniște în această pădure, în această casă
din adâncul pădurii.
Oare se va fi terminat lumea?
traducere - g.Cristea
José Emilio Pacheco a fost un scriitor mexican, născut la 30 iunie 1939. Artist complet și angajat, a cultivat aproape toate genurile literare și chiar s-a încumetat să editeze și să regizeze publicații de interes cultural, precum revista ,,Stații''. Pe de altă parte, s-a dedicat traducerii diverselor lucrări din engleză, de către autori ai staturii lui Oscar Wilde și Tennessee Williams, și a predat la universități din multe părți ale lumii, precum Canada și Marea Britanie, pe lângă țara sa. De parcă nu ar fi fost suficient, contribuțiile sale la cercetarea în domeniile antropologiei și istoriei au fost notabile.
Activitatea sa a fost foarte recunoscută în mai multe rânduri; Premiul Cervantes și Pablo Neruda sunt doar două exemple clare ale impactului activității sale. Utilizarea sa impecabilă a limbajului este remarcabilă , priceperea iscusită cu care surprinde cele mai variate și profunde imagini de pe o foaie, așa cum se poate observa în poezia sa „ Ecuația de gradul întâi cu un factor necunoscut ”. Printre cărțile sale publicate, regăsim cărțile de poezie „ Elementele nopții ” și „ De atunci ”, precum și romanele „ Veți muri departe ” și „ Luptele în deșert ”. José Emilio Pacheco a murit pe 26 ianuarie 2014.
El silencio
de José Emilio Pacheco
La silenciosa noche. Aquí en el bosque
no distingo rumores, no, de ninguna especie.
Los gusanos trabajan.
Los pájaros de presa hacen lo suyo
(seguramente).
Pero no escucho nada.
Sólo el silencio que da miedo. Tan raro,
tan raro, tan escaso se ha vuelto en este mundo
que ya nadie se acuerda como suena,
ya nadie quiere
estar consigo mismo un instante.
Mañana
dejaremos de nuevo la verdadera vida para
mañana.
No asco de ser ni pesadumbre de estar vivo:
extrañeza de hallarse aquí y ahora en esta hora tan muda.
Silencio en este bosque, en esta casa
a la mitad del bosque.
¿Se habrá acabado el mundo?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu