Câmpuri cu fluturi - de Alberto Serret

 

Trupurile, o, dulci sărmane  trupuri umane
cu tulpină și ramificații, rădăcini goale
bătând aerul: cupe profane, dăruind
nopților  limbi transpirate, strânsele palme

și oase dislocate, cu existență mută,
ce urcă prin piele, viguros, smulgând fluturi.
Vlăguiți, par aproape ca niște steaguri puse
pentru-a umfla luciul aripilor orizontale

ce simt inerția, ca lacurile carnale
unde plăcerea-și scufundă ancore stricate.
Stând vertical, enigmă sunt în peșteri constelate

și vârfuri pline ce înfloresc, ce explodează:
Mesaje proprii, când vocea nu verbalizează,
pornind urcușul lor pe drumuri neumblate.

Trupurile, o, dulci sărmane  trupuri umane
pline de limbi transpirate, de strânsele palme.

traducere - g.Cristea

 

           Alberto Serret (Santiago de Cuba, 1947- San Francisco de Quito, 2000) a fost un poet, narator, dramaturg, jurnalist, scenarist de radio și televiziune, artist vizual. Autor al mai multor cărți - care includ romane, nuvele, poezie și literatură pentru copii - publicate în Cuba, Statele Unite, Columbia și Ecuador - printre ele romanul ,,Lover'' și cartea de poezie ,,El mediodía y la sombra''. Textele sale au fost traduse în engleză, franceză, germană, rusă, portugheză și mandarină și aproximativ 30 de selecții și antologii de literatură din diferite părți ale lumii colectează mostre ale operei sale.

           

Campos de la mariposa
de Alberto Serret

Los cuerpos, ah los dulces pobres cuerpos humanos
con su tronco y sus pencas, sus raíces desnudas
batiendo el aire: copas profanas que la noche
dotó de lenguas húmedas, de contráctiles manos

y huesos inconformes cuya existencia muda
sube a la piel, pujante, descerrajando broches.
Abatidos parecen casi banderas puestas
a hinchar la superficie de los horizontales

sentidos de la inercia, como lagos carnales
donde el placer arroja sus anclas imperfectas.
De pie, son el enigma constelado de grutas

y cúspides turgentes que florecen o estallan:
Mensajes de uno mismo donde las voces callan
y emprenden el ascenso por innombrables rutas.

Los cuerpos, ah los dulces pobres cuerpos humanos
llenos de lenguas húmedas, de contráctiles manos.