Sonetul III - de Octavio Paz

 

Din exaltarea bolții înverzite
culegi sclipiri ce luna risipește,
deoarece lumina-și amintește
străfulgerul și toamnele-ți din plete.

Vântul bea vânt și-n frenezie trece,
mișcând frunzarele, iar ploaia crudă
îți mușcă umărul, trupul ți-l udă
și te dezbrăcă, te arde și-i rece.

Sunt două bărci cu velă vântuită
sânii tăi. Spinarea ta e un torent,
iar pântecul grădină împietrită.

E toamnă-n urma ta: soare și brumă.
Sub cerul verde, rebel și-adolescent
iubirii îți predai făptura, sumă.

traducere - g.Cristea

Soneto III
de Octavio Paz

Del verdecido júbilo del cielo
luces recobras que la luna pierde
porque la luz de sí misma recuerde
relámpagos y otoños en tu pelo.

El viento bebe viento en su revuelo,
mueve las hojas y su lluvia verde
moja tus hombros, tus espaldas muerde
y te desnuda y quema y vuelve yelo.

Dos barcos de velamen desplegado
tus dos pechos. Tu espalda es un torrente.
Tu vientre es un jardín petrificado.

Es otoño en tu nuca: sol y bruma.
Bajo del verde cielo adolescente,
tu cuerpo da su enamorada suma.