Cântul II, partea X - Fragment din poemul epic ,,Tabaré '' de Juan Zorrilla de San Martin

 

Dormi, fiul meu. Uite, printre ramuri 

doarme vântul; 

Tigrul înlăuntrul nufărului plutitor, 

iar în cuiburi mititelele păsări; 

Chiar și pe vale 

ecourile dorm. 

Dormi. Dacă trezindu-te nu mă vei găsi, 

îți voi vorbi din depărtare; 

O aurora fără soare va veni să-ți aștearnă 

pe buze sărutul meu invizibil; 

Dormi; mă cheamă visele, să adorm. 

Voi face ca amurgurile albastre 

să plutească pe ele, 

pentru a insufla sufletului tău solitar 

cea mai dulce tristețe a văzduhurilor; 

așa că plânsul tău 

nu se va  moșteni. 

De înaripate cânturi păzi-voi 

sălciile și arborii de coral 

și învăța-voi păsările adormite 

să repete cântecele mele de leagăn... 

Copilul doarme, 

doarme surâzând.

......................................................

Mama-l strânse la piept, îi lăsă pe frunte 

o lacrimă imensă, în ea un sărut, 

apoi se întinse să moară. Lăcrimă pădurea, 

și, când  întredeschise ochii, cerul zâmbea.''

traducere - g.Cristea

Canto II, parte X

(Del libro Tabaré de Juan Zorrilla de San Martin)

    Duerme, hijo mío. Mira, entre las ramas

    Está dormido el viento;

    El tigre en el flotante camalote,

    Y en el nido los ptijaros pequeños;

    Hasta en el valle

    Duermen los ecos.

    Duerme. Si al despertar no me encontraras,

    Yo te hablaré a lo lejos;

    Una aurora sin sol vendrá a dejarte

    Entre los labios mi invisible beso;

    Duerme; me llaman,

    Concilia el sueño.

    Yo formaré crepúsculos azules

    Para flotar en ellos;

    Para infundir en tu alma solitaria

    La tristeza más dulce de los cielos.

    Así tu llanto

    No será acervo.

    Yo empaparé de dulces melodías

    Los sauces y los ceibos,

    Y enseñaré a los pájaros dormidos

    A repetir mis cánticos maternos…

    El niño duerme,

    Duerme sonriendo.

    … … … … … … … … … … … …

    La madre lo estrechó; dejó en su frente

    Una lágrima inmensa, en ella un beso,

    Y se acostó a morir. Lloró la selva

    Y, al entreabrirse, sonreía el cielo.