Îți iubesc sprâncenele... - de Julio Cortázar

 

Îți iubesc sprâncenele, părul, te dezbat pe coridoarele
de-un alb pur, unde se-alintă fântânile
luminii,
îți analizez fiecare nume, te mușc cu finețea
unei cicatrici,
vreau să-ți prind în păr cenușile fulgerului și
panglicile ce dormeau în ploaie.
Nu vreau să ai o formă, vei fi
exact ceea ce vine din spatele mâinii tale,
pentru că apa  ia în considerare apa și leii,
atunci când se dizolvă în dulceața basmelor
și  gesturilor, acea arhitectură de nicăieri,
aprinzând lămpile în toiul întâlnirii.
Toată ziua de mâine e planșeta pe care te inventez și te
desenez, 
în curând te șterg, nu așa arăți, și nici cu acel
păr drept, cu zâmbetul acela.
Caut suma ta, marginea cupei unde vinul
este și luna și oglinda,
caut acea linie care face să tremure un bărbat
într-o galerie a muzeului.
În plus, te iubesc și de mult timp, și ascuns.

traducere - g. Cristea

Te amo por ceja...
de Julio Cortázar

Te amo por ceja, por cabello, te debato en corredores
blanquísimos donde se juegan las fuentes
de la luz,
te discuto a cada nombre, te arranco con delicadeza
de cicatriz,
voy poniéndote en el pelo cenizas de relámpago y
cintas que dormían en la lluvia.
No quiero que tengas una forma, que seas
precisamente lo que viene detrás de tu mano,
porque el agua, considera el agua, y los leones
cuando se disuelven en el azúcar de la fábula,
y los gestos, esa arquitectura de la nada,
encendiendo sus lámparas a mitad del encuentro.
Todo mañana es la pizarra donde te invento y te
dibujo,
pronto a borrarte, así no eres, ni tampoco con ese
pelo lacio, esa sonrisa.
Busco tu suma, el borde de la copa donde el vino
es también la luna y el espejo,
busco esa línea que hace temblar a un hombre en
una galería de museo.
Además te quiero, y hace tiempo y frío.