Îmi voi împlânta mâinile-n grădină... - de Forugh Farrojzad

 

Îmi voi împlânta mâinile-n grădină
și vor germina, o știu, o știu, sunt sigură,
iar rândunelele își vor depune ouăle
printre degetele mele pătate de cerneală.
O să-mi prind la urechi două cireșe
roșii, gemene,
și-mi voi lipi pe unghii petale de dalii.
Există o străduță unde băieții
ce mă iubiră cândva,
cu  pletele lor rebele,
gâturi fine
și picioare subțiri,
visează la surâsul inocent al
unei fetițe pe care-a luat-o vântul,
într-o noapte.

Există o străduță ce 
mi-a răpit inima
din cartierele copilăriei.
Călătorie corporală prin arcul temporal
cu un trup ce fecundează
săgeata timpului, 
trupul imaginii ce visează
că se-ntoarce de la bal printr-o oglindă.

E ca și cum cineva moare
și cineva rămâne.

Niciun pescar nu poate 
găsi vreo perlă
într-o apă sărăcăcioasă
- pârâu curgând 
înlăuntrul unui iaz.
Știu un înger firav și trist,
ce sălășuiește-n mare
și care-și atinge inima
cu domolul flaut de lemn.
Un înger delicat și trist,
ce moare cu-nserarea
- pentr-un sărut -
și renaște în zori,
la fel, tânjind un sărut.

traducere - g.Cristea

       Poetă și cineastă iraniană, Forugh Farrojzad (n.la 5 ianuarie 1935, în Teheran, Iran - d. la 13 februsarie 1967, Teheran) a fost o figură extrem de controversată în vremea ei. Ea a întruchipat spiritul de rebeliune împotriva unei societăți iraniene, care în spatele unei occidentalizări aparente, era încă profund legată de dictatele religioase și morale ale unei culturi patriarhale rigide. La cinci decenii după moartea sa tragică la 32 de ani, ea rămâne cea mai importantă și revoluționară voce din literatura persană.
      Opera ei este mărturia unei femei pasionate care trăiește într-o țară plină de contradicții, Iranul anilor 50-60, cu șahul și dolce vita persană, foarte diferită de teocrația care s-a stabilit după Revoluția Islamică. Versurile sale anunță nașterea unei femei noi, care se confruntă cu judecățile morale, religioase și crude ale societății în care trăiește. Atât în scrisul său, cât și în viața privată, a contestat stereotipurile feminine și a șocat întreaga societate iraniană.
     Talentul ei este inconfundabil: feroce, cinstit, înțelegător și minunat de liric, opera sa câștigând un loc de onoare în tradiția veche a poeților persani iluștri.

(Casa del libro)

Hundiré  en el jardin mis manos…
de Forugh Farrojzad 

Hundiré en el jardín mis manos,
germinarán, lo sé, lo sé, lo sé,
y las golondrinas pondrán sus huevos
entre mis dedos sucios de tinta. 
Colgaré de mis orejas dos cerezas
rojas, gemelas,
y pegaré en mis uñas pétalos de dalia.
Hay un callejón donde los chicos
que me amaron hace tiempo,
con los mismos cabellos revueltos,
cuellos finos
y piernas delgadas,
piensan en la sonrisa inocente
de una niña que una noche
se llevó el viento.

Hay un callejón que 
mi corazón ha robado
a los barrios de la infancia.
Viaje corporal por la línea del tiempo
con un cuerpo que fecunda
la línea del tiempo,
el cuerpo de una imagen que se piensa
que vuelve de la fiesta en un espejo. 

Así es como alguien muere
y alguien se queda. 

Ningún pescador puede
encontrar ninguna perla
en un arroyo humilde,
arroyo que desemboca
en una charca.
Sé de un ágel pequeño y triste
que vive en el mar
y toca su corazón
con un ney de madera lentamente.
Un ángel pequeño y triste
que muere de noche
por un beso
y nace al amanecer
también por un beso.

traducción del persa -  Clara Janés y Sahand