Drumuri - de Concha Urquiza

 

O, dulci cântece de ducă,
curgeți pe extazul meu,
precum vântul printre pânze
și al mării val, mereu.

Peste negrele drumeaguri
încărcații nori zvâcnind,
Peste înroșite drumuri
maiestoasele furtuni,
pe întinsele câmpii,
zboruri de lăstuni...,
cântecul călătoriei
gându-mi umple cu sclipiri.

Cât de lung mi-e drumul lung
dinspre noapte către zori!
- e mai mult decât un tril
de-nsetate buze moi:
"Și ce patimi, ce amor
am la granița din zări!
Care-i drumul de parcurs
pân' la nunțile de flori?"

Calcă Luna ce veghează
printre norii furtunoși;
vântul aspru galopează
cu făclia-i scânteindă;
iar în liniștea vibrantă
vuietul se subțiază
și-și continuă vâltoarea
spre poteca zburătoare,
ca o panglică de onix
noaptea lung se desfășoară.

Negrul drum nerăbdător,
temniță ce zboară-n mare;
fir de aur își îmbracă
peste cântec de chitare:
„Ce cărare va fi tristă,
după ce buzele-ți pleacă?”

traducere - g.Cristea

         Concha Urquiza ( Morelia , Michoacán ; 1910 - Ensenada , Baja California ; 1945 ). A fost o poetă mexicană, considerată de intelectuali drept cel mai bun autor al poeziei mexicane după Sor Juana Inés de la Cruz și Rosario Castellanos, drept „piatra de temelie” a mișcării poetice feminine.

Caminos
de Concha Urquiza

Oh dulce canto de viaje,
mi alegría y mi caudal,
más que en las velas el viento
más que el surco en el mar!

Por los senderillos negros
nubes cargadas de afán,
por los senderillos rojos
alardes de tempestad,
por las llanuras inmensas,
soledad...,
pero una canción de viaje
me llena de oro el morral.

Cuán largo camino largo
desde esta noche a la aurora!
mas un cantarcillo alegre
los labios sedientos moja:
"¡Qué amor y qué amores tengo
allá en fronteras remotas!
¿qué camino será largo
siendo camino de bodas?"

La luna viaja de incógnito
tras las nubes borrascosas;
y galopa el duro viento
con el girón de su antorcha;
en la soledad vibrante
se adelgaza cada nota,
y siguiendo la carrera
de la senda voladora,
como una cinta de onix
la noche se desenrolla.

Negro camino impaciente
cárcel que vuela hacia el mar;
hilillo de oro lo enfrena
la música de un cantar:
"¿qué camino será triste
que a tus labios dulces va?"