Mâini țesătoare - de Rolando Cárdenas

 

O buturugă bătrână sunt mâinile bunicii,
când stă aplecată deasupra fusului,
unealta ei cea mai tandră.

Tăcută ca un copac al nopții,
pare o formă nemișcată în casă,
în felul ei de-a citi scrisori lungi,
subțiind câte-un fir de lână-ntunecată.
Poate că-i modul ei de-a se odihni pe lanuri de grâu
sau de-a se-ntoarce la întomnatele cătune,
răsucindu-l firesc și indispensabil.

E ca un cuib de hulubi printre noi,
așa-ngenuncheată în fața urzelii,
furând un pic de soare
și tainicele culori ale pământului,
pentru a-nădi claritatea apei nobilelor sale covorașe .

Părea, mai degrabă, îndepărtată de ploi,
îngemănând firele c-o lentoare de ceață.
Și toată casă-nflorea ca o pădure
țesută cu degetele-ei-ramuri simple.

Înțelepte erau mâinile sale blajine
care-alungau toate iernile.
Primitoare ca păturile ei albe și largi,
ce ne-ascundeau de frig.

O știam dintotdeauna aplecată  peste urzeală,
ca și cum ar fi aprins focul
sau ar fi pus masa, 
în timp ce mâinile îi țeseau fără odihnă
vâltori de stele și veghere.

traducere - g.Cristea

     Rolando Vera Cardenas ( născut în Punta Arenas, la 23 martie 1933 și decedat în Santiago de Chile, la 17 octombrie 1990)  a fost un poet chilian al Generației 50'.
    Tatăl său era Tomás Cárdenas Cárdenas, un păstor și antrenor de cai la Curaco de Vélez - Chiloé, care a murit în 1940, când Rolando avea doar șapte ani. Mama sa, Natividad Vera Barrientos, va muri patru ani mai târziu; ea l-a învățat să citească și să învețe poveștile tradiționale ale lui Hans Christian Andersen și ale fraților Grimm, care au generat prima sa relație mitică cu imaginile poetice. În 1944, când a rămas orfan, a devenit dependent de bunica sa maternă, Candelaria Barrientos, căreia  i-a dedicat una dintre cele mai sincere poezii ale sale: Mâini țesătoare.
     La sfârșitul învățământului secundar, Cárdenas petrece doi ani ca muncitor la Compania Națională de Petrol din Chile. În 1954 s-a mutat la Santiago pentru a studia la Universitatea Tehnică de Stat unde a absolvit Facultatea de Construcții Civile, profesie pe care a îndeplinit-o doar în perioade tranzitorii ale vieții sale.
     La mijlocul anilor 1960, opera lui Rolando Cárdenas a fost recunoscută pe scară largă de contemporanii săi, cu care a menținut un schimb creativ activ, împărtășind diferite întâlniri literare . Mărturia acestui fapt este includerea sa în diverse antologii ale vremii , precum și în eseu La Poesia de los Lares de Jorge Teillier. În 1972 a primit două recunoașteri pentru lucrarea sa Poemas migratorios : primul premiu la concursul Pedro de Oña și o mențiune la prestigiosul concurs de poezie organizat de Casa de las Américas din Cuba.
     După lovitura de stat din 1973, Rolando Cárdenas a fost arestat și reținut pe Stadionul din Chile, iar ulterior lipsit de posibilitatea de a-și exercita profesia. În 1974 a reușit să publice Poezii migratoare, poate cea mai importantă carte a sa și singura pe care a lansat-o până în 1986, când a apărut Qué, în spatele acelor ziduri.

Manos tejedoras
de Rolando Cárdenas

Un leño añoso son las manos de mi abuela
cuando permanece inclinada sobre el huso,
su herramienta más tierna.

Silenciosa como un árbol de la noche,
es una forma inmóvil en la casa,
en la actitud de leer largas cartas,
adelgazando una lana obscura.
Tal vez es su manera de descansar sobre trigales
o de volver a sus otoñecidos caseríos
tornándolo hilo familiar y necesario.

Es como un nido de pichones entre nosotros
arrodillada después ante la trama,
hurtando un poco de sol
y los colores secretos a la tierra
para añadir claridad de agua a sus nobles choapinos.

Parecía, más bien, distante de las lluvias
entrelazando hebras con lentitud de niebla.
Toda la casa florecía como un bosque
tejiendo con sus maderos simples.

Sabias eran sus manos confortables
que alejaban a todos los inviernos.
Acogedoras como sus frazadas blancas y anchas
que nos escondían del frío.

La conocí curvada sobre su urdimbre todos los días
como si encendiera el fuego
o dispusiera la mesa,
mientras sus manos entretejían sin fatiga
ventoleras de estrellas y vigilias.

(De ,,En el invierno de la provincia'' - 1963).