Scrisoare de ploaie - de Jorge Teillier

 

Dacă vei traversa anotimpurile
conservând în mâinile tale modelate ulcior
ploaia copilăriei pe care trebuia s-o-mpărtășim,
ne vom întâlni în locul 
în care visele aleargă bucuroase
precum oile eliberate din țarc
și unde va străluci deasupra noastră
steaua care ne-a fost promisă.

Dar acum îți trimit această scrisoare de ploaie 
pe care ți-o va aduce un călăreț de ploaie
pe drumuri obișnuite cu ploaia.

Roagă-te pentru mine, ceas,
în aceste ore monotone, precum torsul pisicii.
M-am întors în casa păstrătoare-a cenușilor
ce fac să renască fantomele pe care le urăsc.
Odată am ieșit în curte să le spun iepurilor
că dragostea murise.
Aici nu trebuie să-mi amintesc de nimeni,
aici trebuie să uit dealul florilor
pentru că mâna ce-a retezat miresme
acum sapă o groapă.

Iarba a crescut prea mult pentru a o smulge.
Pe acoperișul casei vecine
putrezește o minge de cârpă,
lăsată acolo de un copil ce-a murit.
Printre șipcile gardului, mă privesc chipuri
pe care le credeam uitate,
iar prietenul meu așteaptă-n zadar, ca-n pârâu
să strălucească steaua lui norocoasă.

Tu, ca și-n visele mele, pășești prin anotimpuri
cu ploaia copilăriei
în mâinile tale modelate ulcior.
La iarnă, ne va reuni focul
pe care-l vom reaprinde împreună
Trupurile noastre vor face nopțile calde
aidoma respirației taurilor,
și trezindu-mă voi vedea că pâinea de pe masă
are o strălucire mai intensă decât cea a planetelor inamice,
când mâinile tale adolescentine o frâng în bucăți.

Dar acum îți trimit această scrisoare de ploaie 
pe care ți-o va aduce un călăreț de ploaie
pe drumuri obișnuite cu ploaia.

traducere - g.Cristea




Carta de lluvia
de Jorge Teillier

Si atraviesas las estaciones
conservando en tus manos hechas cántaro
la lluvia de la infancia que debíamos compartir,
nos reuniremos en el lugar
en donde los sueños corren jubilosos
como ovejas liberadas del corral
y en donde brillará sobre nosotros
la estrella que nos fuera prometida.

Pero ahora te envío esta carta de lluvia
que te lleva un jinete de lluvia
por caminos acostumbrados a la lluvia.

Ruega por mí, reloj,
en estas horas monótonas como ronroneos de gato.
He vuelto a la casa que conserva las cenizas
que hacen renacer a los fantasmas que odio.
Alguna vez salí al patio a decirles a los conejos
que el amor había muerto.
Aquí no debo recordar a nadie,
aquí debo olvidar la colina de los aromos
porque la mano que cortó aromos
ahora cava una fosa.

El pasto ha crecido demasiado como para arrancarlo.
En el techo de la casa vecina
se pudre una pelota de trapo
dejada allí por un niño muerto.
Entre las tablas del cerco me miran rostros
que creía olvidados,
y mi amigo espera en vano que en el río
centellee su buena estrella.

Tú, como en mis sueños, vienes atravesando las estaciones
con la lluvia de la infancia
en tus manos hechas cántaro
En el invierno nos reunirá el fuego
que encenderemos juntos.
Nuestros cuerpos harán las noches tibias
como el aliento de los bueyes,
y al despertar veré que el pan sobre la mesa
tiene un resplandor más grande que el de los planetas enemigos
cuando lo partan tus manos de adolescente.

Pero ahora te envío una carta de lluvia
que te lleva un jinete de lluvia
por caminos acostumbrados a la lluvia.