Masa-n asfințit - de Alberto Blanco

 

În aburul cafelei, reunite,
rotunde pâini lucesc cu o blândețe
de ziduri văruite-n alb, aprinse,
mustind de strălumina din fereastră.

Deja se risipesc din pini frunzare,
se definește ceru-n claritate,
formează un sălaș, devine-ulciorul
profund ca o privire-n luciul apei.

E-aceeași mare, ca întotdeauna,
geometrizată-ntindere din toate,
unde plutesc toți munții și toți norii
ca  insule de liniște-ntre ore.

traducere - g.Cristea

La mesa puesta
de Alberto Blanco

Reunidos al calor del buen cafe,
la panes resplandecen con la calma
de las paredes blancas, encendidas,
rebosantes de luz por la ventana.

Ya la paja se extiende entre los pinos,
crece la claridad y forma el cielo,
forma una habitacion, forma una jarra
profunda como el ojo del espejo.

Es el mismo mar, el mar de siempre,
llano rectangulat de cada cosa,
donde flotan los montes y las nubles
como islas de quietud entre las horas.