Însuflețire - de Alberto Blanco

 

lui César Vallejo

La capătâiul mesei rotunde
și-a literaturii murinde, veni un critic
și-i spuse: "Atât de mult te iubesc, nu muri!"
Dar - vai!- literatura murea în continuare.

Se-apropiară doi profesori de ea și-i repetară:
„Nu ne lăsa,Valoare! Revino la viață!"
Dar - vai!- literatura murea în continuare.

O vizitară douăzeci, o sută, o mie, cinci sute de mii
de studenți : "Atâta dragoste, și împotriva morții nu e nicio putere!"
Dar - vai!- literatura murea în continuare.

O-nconjurară cititorii, milioane,
cu o comună implorare: „O, mai rămâi, surată!”
Dar - vai!- literatura murea în continuare.

Și-atunci veniră poeții toți de de pământ,
jur-mprejuru-i; literatura triști văzându-i, emoționată;
ce importanță are! Emoționată ...

Se-nsufleți încet,
îmbrățișă primul poet; și începu să meargă ...

traducere - g.Cristea

Levadura
de Alberto Blanco

a César Vallejo

Al fin de la mesa redonda
y muerta la literatura, vino hacia ella un crítico
y le dijo: “No mueras, te amo tanto!”
Pero la literatura ¡ay! siguió muriendo.

Se le acercaron dos profesores y repitiéronle:
“No nos dejes! ¡Valor! ¡Vuelve a la vida!”
Pero la literatura ¡ay! siguió muriendo.

Acudieron a ella veinte, cien, mil, quinientos mil,
estudiantes: “Tanto amor y no poder nada contra la muerte!”
Pero la literatura ¡ay! siguió muriendo.

La rodearon millones de lectores,
con un ruego común: “¡Quédate, hermana!”
Pero la literatura ¡ay! siguió muriendo.

Entonces, todos los poetas de la tierra vinieron,
la rodearon; los vio la literatura triste, emocionada;
¡qué más da! Emocionada…

Incorporóse lentamente.
abrazó al primer poeta; echóse a andar…