Declarație de dragoste la marginea lumii - de Alberto Blanco

 

                                                                     

Tot ce n-am putut să ne spunem 
spuseră arborii tremurând pentru noi:
îmbujoratele spice din margini de drum,
cufundatele păsări în transparentul lor cântec
și-un zvon ce venea de peste tot și niciunde.

Mi-amintesc că mă-oprii pentru-a culege o piatră
și-o ridicai cu mare grijă - drăgăstos - 
de parcă ar fi fost o vrăbiuță
ce tocmai căzuse din cuibul său.

Ți-am lipit-o de ureche și ți-am spus:
— Închide ochii... O asculți?

— Daaa, ce este?
— E ceața.

traducere - g.Cristea

Declaración de amor a la orilla del mundo
de Alberto Blanco

Todo lo que no alcanzamos a decirnos
lo dijeron los árboles temblando por nosotros:
las espigas rosadas al borde del camino,
los pájaros hundidos en su canto invisible
y un rumor que venía de todas partes y de ninguna.

Recuerdo que me detuve a recoger una piedra
y la levanté con gran cuidado —amorosamente—
como si hubiera sido un pajarillo
que acabara de caerse de su nido.

La puse junto a tu oído y te dije:
—Cierra los ojos… ¿la escuchas?

—Sí, ¿qué es?
—Es la niebla.