Muzica în epoca de fier - de Alberto Blanco

Lui Gabriel Macotela*

Acesta nu-i vântul dintre sălcii
sau al înalților eucalipți,
nu-i vântul ce-nflăcărează lumânări
și mișcă cu lentoare pala morii.

Nu-i vântul ce risipește nori
prin calendarul verii
sau vântul zorilor
născându-se în păsări.

Surori și frați,
aceasta nu-i balada toamnei
sau cântu-ndrăgostiților
purtându-și iubirile pe raza lunii.

Și nu e ritmul cristalelor zăpezii
sau dansul alternant al zilei și al nopții,
nici suflul candețat al guriii tale,
ci-i sufletu-mi pulsând... ascultă:
E vocea orașelor fără speranță și bolnave

  - pereți metalici, blocuri și zăbrele.
Motoru-omniprezent și larma
unui timp ce se va disipa.

E-un cântec frust care-n Apocalipsă
găsește un ecou de transformare:
Tărâmul vitezei
și semnelor încrucișate în clepsidră.
E nebunia industriei ce urlă
  în fabrici exploatate mii de ori.
Laboratoare de rugină și gaze-nșelătoare.
Uzinele contează, nu tu sau eu.

Căldură, aburi și frecare - mașinării
  oribil ciripind prin vârsta asta goală,  
să umple butoiul fără fund. E limba
internațională-a lăcomiei.

Noul limbaj universal:
O limbă-a infamiei, esperanto*
   - ramificații, vârfuri, lanțuri.
Și Epoca de Fier nu recunoaște-o altă voce.

Dar nu poate dura la nesfărșit căderea,
căci are limite și huietul...ascultă:
Acesta nu-i vântul dintre sălcii
sau al înalților eucalipți...

traducere - g.Cristea

Notă*

Gabriel Macotela - (n. la 7 august 1954, în Guadalajara, Mexic) este un pictor, sculptor, grafician, ilustrator, designer, editor și muzician mexican. A studiat la Școala Națională de Pictură, Sculptură și Gravură „La Esmeralda” a Institutului Național de Arte Plastice (INBA) și și-a finalizat pregătirea la Școala Națională de Arte Plastice a UNAM , în atelierul profesorului Gilberto Aceves Navarro . În 1977 a fondat Cocina Ediciones și în 1985 librăria El Archivero. Din 1976, a susținut expoziții individuale în Mexico City și Monterrey . A participat la numeroase expoziții de grup în Mexic și în străinătate, atât de pictură, sculptură, cât și cărți de artiști în Franța, India, Cuba, Brazilia, Statele Unite, Germania și Spania.  Macotela a primit recunoaștere de la Fonca și a devenit membru al Sistemului Național al Creatorilor (SNCA) în perioada 1993-1996.

Esperanto - este cea mai răspândită dintre limbile artificiale. Limba a fost lansată în 1887 de către Ludovic Lazar Zamenhof după mai bine de 10 ani de muncă, pentru a servi ca limbă internațională auxiliară, o a doua limbă pentru fiecare. Numărul vorbitorilor de esperanto este greu de stabilit.

     Alberto Blanco s-a născut  la 18 februarie 1951, în Mexico City, unde și-a petrecut copilăria și adolescența și este considerat unul dintre cei mai importanți poeți din Mexic.  A studiat chimia la Universidad Iberoamericana , unde a absolvit cu mențiune de onoare, și filosofie la Universitatea Națională Autonomă din Mexic . Mai târziu, timp de doi ani, a studiat pentru un master în studii orientale, în zona Chinei, la El Colegio de México . Prima sa publicație într-o revistă datează din 1970. A fost co-editor și proiectant al revistei de poezie El Zaguán (1975-1977) și membru al Centrului Mexican al Sriitorilor (1977), al Institutului Național de Belle Arte (1980) ) și Fondului Național pentru Cultură și Arte (1990). În 1991 a primit o bursă Fulbright , să facă rezidențiat la Universitatea din California, Irvine; iar în 1992 un grant de la Fundația Rockefeller . În 1994 s-a alăturat sistemului național al creatorilor , al cărui juriu a fost și el. În 2008, a primit Bursa Guggenheim. În 2018 a fost numit Creator Emerit în Mexic.
   Blanco a fost invitat să participe la multe dintre cele mai importante festivaluri de poezie din lume și a oferit mai multe cursuri, ateliere, lecturi și conferințe în multe orașe din Mexic și în străinătate, inclusiv prelegeri și conferințe la aproximativ cincizeci de universități, muzee și din Statele Unite, precum și din Franța, Canada, Germania, Spania, Italia, Columbia, Irlanda, El Salvador, Chile, Belgia, Suedia, Danemarca, Islanda, Estonia și Finlanda.

(Enciclopedia libre)

La música en la edad de hierro
de Alberto Blanco 

a Gabriel Macotela

Éste no es el viento de los sauces
ni el viento de los eucaliptos,
ni siquiera el viento que enciende las velas
y mueve lentamente los molinos.

No es el viento que desplaza las nubes
en el calendario del verano
ni el viento de la aurora
naciendo en las aves.

Hermanos, hermanas
ésta no es la canción del otoño
ni la canción de los amantes
naciendo el amor a la luz de la luna.

Éste no es el ritmo de los cristales de nieve
ni la danza alterna del día y la noche,
ni el pausado ritmo de tu respiración
y es mi respiración... escucha:
Es la voz de las ciudades enfermas sin remedio

   las láminas, los dados, las varillas.
El ubicuo motor y el desconcierto
de una época que se disipa.

Es el sonsonete trillado que en el Apocalipsis
encuentra un eco de la transformación:
El reino de la velocidad
y los signos cruzados del tiempo.
Es el estrépito insensato de la industria

   las fábricas mil veces explotadas.
Rastros de herrumbre y gases insidiosos.
Las fábricas, no tú ni yo.

Fragor, fricción y bruma entre la maquinaria
   horrísono chirriar en esta edad vacía,
en este barril sin fondo. Es el idioma
internacional de la usura.

La nueva lengua universal:
El esperanto de la infamia
 los alambres, los picos, las cadenas.
La edad de hierro no reconoce otra voz.

Pero no puede prolongarse eternamente la caída
porque el ruido tiene límites... escucha:
Éste no es el viento de los sauces
ni el viento de los eucaliptos...